Home Știri afaceri Vâlcov: Ministerul Finanțelor a cerut S&P să amâne perspectiva, pentru că România nu are buget

Vâlcov: Ministerul Finanțelor a cerut S&P să amâne perspectiva, pentru că România nu are buget

by admin
Lectură de: 2 minute
Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economie al premierului Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă dimineața, că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a cerut agenției de rating Standard & Poor’s să amâne perspectiva, din cauza neadoptării bugetului de stat, ceea ce poate afecta evaluarea, potrivit Mediafax.
„Din partea Ministerului Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice, MFP – n.red.)”, a spus Darius Vâlcov, sâmbătă dimineața, la Antena 3, referitor la cine a solicitat Standard & Poor’s să amâne perspectiva cu două săptămâni.

„Cred că a fost un demers corect, tocmai pentru a lăsa o perioadă de două săptămâni, astfel încât să vedem dacă bugetul va fi aprobat, pentru că și acesta este un punct foarte important. Știți că, la ora actuală, România, din cauza președintelui Iohannis, nu are buget. Acesta este un punct vulnerabil, atunci când agențiile de rating evaluează situația unei țări. Pe de altă parte, pentru a se vedea care sunt perspectivele Ordonanței 114 și a altor măsuri fiscale”, a afirmat Vâlcov.

Agenția de rating Standard & Poor’s și-a menținut la „BBB- / A-3” ratingul pentru datoria suverană a României în monedă străină și locală, pe termen lung, respectiv pe termen scurt, conform unui anunț făcut vineri. Perspectiva este atacată de către Guvernul României, iar un răspuns la apel va fi dat peste două săptămâni.

Ratingurile pentru România continuă să fie susținute de nivelurile moderate ale datoriei externe private și publice, precum și de perspectivele de creștere sănătoase, dar eficacitatea instituțională slabă limitează ratingurile.

„În timp ce România continuă să beneficieze de poziții solide fiscale și externe, credem că, în special, lărgirea deficitelor fiscale și externe ar putea să mănânce în timp aceste tampoane și să facă economia românească din ce în ce mai vulnerabilă la încetinirea ritmului de creștere. (…) România a făcut recursul la decizia S&P Global Ratings privind perspectivele. S&P Global Ratings a stabilit că condițiile pentru formularea unui astfel de apel au fost îndeplinite în conformitate cu politicile și procedurile sale. În consecință, ne vom abate de la calendarul nostru pentru 2019 din EMEA în ceea ce privește datele pentru anunțarea ratingul datoriilor suverane, regionale, guvernamentale și locale, pentru a soluționa apelul. Planificăm să soluționăm apelul în două săptămâni”, au explicat reprezentanții S&P Global Ratings.

related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: